Flăcări în lacrimi
Vineri, 8 decembrie 2006, am fost pentru prima dată la un cinematograf în Bucureşti. La un film cu un destin tragic - “Odessa în flăcări”.
“Depus in arhivele cinematografiei, la fondul peliculelor cenzurate, deci total oprite nu numai de a fi difuzate, dar nici vizionate intr-un cadru restrans, multi ani “Odessa in flacari” a figurat doar in registrul de evidenta al arhivelor, apoi a disparut din scripte. Dupa decembrie 1989, unii cercetatori in istoria filmului au cautat zadarnic sa dea de urma peliculei, investigatiile ducand la concluzia ca ea a fost confiscata de “consilierii sovietici” din perioada ocupatiei, dupa care a fost scoasa din evidente, de catre Directia presei si tipariturilor, fosta cenzura. S-a mai descoperit ca Securitatea a dat ordin prin care s-a dispus distrugerea unor filme de razboi din perioada 1940-1944, considerate fasciste si “imperialiste”, dusmanoase “oranduirii socialiste”.
Timp de mai bine de o jumatate de secol, despre acest film nu s-a pomenit nimic. Nici nu putea fi vorba sa se dea in vileag drama Basarabiei si a Bucovinei de Nord, atata vreme cat la Bucuresti se afla la putere un regim obedient Kremlinului.”
Acest film a fost o premieră pentru mine pentru că nu-mi mai aduc aminte vreun film în care rusia să fie abordată ca ocupant în cel de al II război mondial. O coincedenţă interesantă este: personajul care îşi dorea atît de mult “eliberare” Moldovei avea numele Smirnof:) deci, are ce are numele acesta cu Moldova.
Filmul din păcate nu prea m-a atins la suflet.
Publicul. Deşi, nu mă aflu de mult timp în România, încep să înţeleg de ce românii sunt dispreţuiţi atît de mult în lume. Dar, să revin în sală.
Începu-se filmul, dar oamenii de abia se aranjau la locurile sale, foşnitul acesta a durat vreo 10 minute din film, se întîmplă le-am dat crezare. Dar această pălăvrăgeală a durat tot filmul şi la un moment dat nu am rezistat, şi am rugat să mai tacă, dar liniştea nu a durat decît vreo cîteva minute.
Dar cel mai dureros a fost atunci cînd la scenele cele mai dramatice, cum ar fi: copii de 6-14 ani, rupţi de la familie şi casă, deţinuţi în catacombele din Odessa înfometaţi, făcuseră rost de o bucată de pîine, şi momentul în care împărţeau pîinea frăţeşte - a făcut pe cei din jurul meu să bufnească în rîs…. De ce? Ce a fost atît de amuzant?
Articole relevante:
- “Odessa in fiamme“
- “Odessa în flăcări” - afişa filmului
- “Odessa în flăcări“
- “Odessa în flăcări” - Gh. Brătescu
