Valoarea ideilor noastre

De mai multe ori am asistat și avut conversații interesante cu oameni care au „o idee de startup” pe care nu vor să o zică, cel mai des motivînd acest comportament prin frica de furt. Și aș înțelege dacă ar fi vorba de ceva detalii concrete sau secrete de firmă, dar dacă discuția e la nivel de schimb de idei sau în genere startupul e doar o idee… nu înțeleg.

Este important de conștientizat faptul că nu suntem geniali. Ideile nu ne mai aparțin. Tu nu ești primul căruia i-a venit această idee în cap. Și cu siguranță, cineva la alt capăt de pămînt sau două case mai la vale, se gîndește exact la aceeași chestie. Și sigur nu este mai puțin deștept ca tine.

În ziua de azi e nevoie doar să te setezi pe o frecvență și ideile vor curge de la sine. Geniale și nu prea. În aceste condiții nu mai contează că tu ai fost primul care s-a gîndit la o idee, ci va conta cine și cum o va realiza.

De aceea, mă amuz cînd întîlnesc persoane care au idei „super tari” și „de milioane”, pe care le țin pentru ei cu gîndul că le vor dezvolta cîndva. Ingeniozitatea „oamenilor cu idei” de la noi s-a demonstrat la evenimentele de genul Launch48 și SiCamp. Zero viziune, zero atitudine și zero experiență în antreprenoriat.

Trebuie să începi să discuți, împărtășești și să faci schimb de idei, pentru că vei avea numai de cîștigat. Uneori vei înțelege că ai fost prizonier a unei idei stupide, alteori vei găsi aplicări noi a ideei tale. Iar ceea ce ține de furt… învăță să treci repede de la idee la realizare, încercă să faci totul perfect și să fii cu un pas înainte. Și, nu uita de un lucru simplu, cineva poate să facă milioane dintr-o idee din care tu nu ai să fii apt să scoți nici măcar un bănuț.

Actualizare
Am dat acum peste interviul cu Ian Broom de la eventul Launch48 Moldova și se pare că el are aceeași părere.

P.S. Exemple am o duzină.

Also read...

Comments

  1. subiectul este interesant, intradevar in moldova e mai greu sa faci bani din online. eu am incercat si mai incerc, dar singur e mai greu

  2. Vitalie, am ris mult despre intentiile tale referitor la “mănăjerii şi admini” :))) , dar asta e adevarul ;)

  3. avea tatniu, dumnezeu sa-l ierte, o vorba la tema asta: “no publicity – no prosperity”.
    scurt, clar, si cuprinzator.
    ;)

  4. Pingback: Pioneratul twitterului

  5. Pingback: Pioneratul twitterului

  6. Da, asta e bine. Insa am inteles ca Angello nu ofera deloc conditii privelegiate celor care initiaza proiecte finantate de ei iar Simpals ofera expertiza locala, pe cind un startup de succes are nevoie de expertiza si experienta internationala…

  7. Artur, da ceea ce ai menționat e un neajuns clar. E nevoie de colaborare și de schimb de exeperiențe măcar cu vecinii. Am putea învăța multe lucruri interesante.

  8. Pingback: Temă pentru acasă

  9. Stiu ca e greu de acceptat dar din pacate este o discrepanta ft mare intre cererea de afaceri si calificare…sau mai explicit…persoanele care ies de pe bancile universitaii nu dispun de abilitatile necesare.

  10. din pacate, noi nici la unskilled labor force nu prea facem fata… in discutii cu cei de la draexelmaer si lear, doua compaii care au creat cca 3000 de locuri de munca si o industrie care nu a existat in rm, se plangeau de faptul ca dupa ce ii invata pe moldoveni sa dea la strung, in trei luni astia lasa munca… 15 ani de stat la taraba in calea basarabiei au dus la pierderea culturii industriale… plus, cei de la lear corp spuneau ca muncitorul polonez din fabrica lor e de trei ori mai productiv… asa ca autorii raportului au dreptate, din pacate…

  11. Pingback: Startup Weekend Moldova « Artur Gurău

  12. @condrat.
    Pai invata cu un salariu mic (fac investitia in sine) si apoi pleaca la un salariu mai bun.
    Asta si presupune capitalismul si relatiile de piata nu?

  13. Pingback: Analiză complexă a live-urilor din Moldova » blogul lui eugen

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.