Detronare şi încoronare
„Intr-o epocă a uniformizării marcată de globalism şi neo-liberalismul relaţiilor economice, implicit consumerism, în care peisajul vieţii cotidiene devine din ce în ce mai structurat, supus unui control şi supravegheat, regulile jocului tot mai restrânse, identităţile şi clişeele fundamentale, mediul artistic instituţionalizat şi instrumentalizat, devine tot mai greu de identificat spaţiile disponibile pentru activităţi de ordin inovator, experimental, creativ.
Astfel una din căi ce se face simţită este de a interveni într-o lume deja organizată sau, poate, de a ne refugia în pustiu?”
Acesta era motoul proiectului Interventii, la care am participat recent.
Pentru acest proiect am fost aleşi 18 participanţi, cărora li s-a propus spre realizare următoarea sarcină: de a stimula o gândire critică prin deconstruirea spaţiului situat între estetic şi social, şi promovarea unei noi culturi ai tinerilor.
Înainte de a începe lucrul asupra proiectului mi-am pus cîteva întrebări. Care e problema societăţii moldave? Cum pot interveni şi ce ar putea atrage atenţia oamenilor.
Răspunsul la întrebarea, care e problema societăţii moldave, venise imediat – pasivitatea, pe toţi ne doare dar puţini care încearcă să lupte şi să schimbe ceva. Majoritatea populaţiei nu se implică nici într-o activitate, fiind conduşi de indiferenţă, egoism şi frică.
De aici reieşea, că trebuie să realizez o lucrare care ar evidenţia această pasivitate acuta. Am schiţat nişte idei, dar în scurt timp am refuzat la ele. Fiindcă, nu am vrut să fiu încă un critic al societăţii noastre, pentru că demult am realizat inutilitatea acestei metode. Ea a fost dovedită pe exemplul la Grăieşte Moldoveneşte, şi apoi pe cel al Planetei Moldova, oamenii în loc să se deştepte mai tare se tîmpesc. Deci, avem nevoie de o alta metoda de interacţiune, decît autocritica prin înjosire. Nu să ne insuflăm că suntem „bîşi” inapţi şi proşti, dar să apelam la valorile morale şi spirituale spre care trebuie să tindem.
Astfel, prin analiză şi selecţie de idei am ajuns la o problemă majoră, la una care ne freacă de vreo 230 de ani – procesul de redefinire a valorilor naţionale româneşti.
Vreau să stopăm acest proces. Deci, am căutat să transmit un îndemn către acţiune şi o amintire a idealurilor. Dar, ce poate fi mai sugestiv decît înlocuirea bustului lui A. Puşkin, de pe aleea clasicilor români, cu cel al lui M. Eminescu?
Prin această înlocuire, nu am încercat să invoc inferioritatea culturii şi literaturii ruse, vreau să spun doar că fiecare are locul său, şi noi nu suntem obligaţi să stimăm pe cineva, care nu a făcut nimic pentru noi, mai mult decît pe noi înşine.
Printre altele am realizat şi visul multora, deşi virtual, de al vedea pe Eminescu în locul care îi aparţine pe drept.
Reacţiile la această intervenţie nu s-au lăsat aşteptate. Primul care a aflat despre ceea ce am făcut a fost Vladimir Us, care a încercat să-mi explice părţile negative ale acestei intervenţii, avea argumente bune, dar ele nu vizau scopul lucrării mele. Deci, am rămas neclintit de pe poziţii. În plus, puţin mai tîrziu Vladimir a înţeles despre ce vorbesc.
Am mers împreună să imprimăm imaginea într-un foto-salon din Chişinău, stăpînul căreia îi un evreu rus. El cînd a văzut imaginea, a spus tare şi cu dispreţ(în rusă): „O! Nu, asta nu e arta! Cine e Eminescu? Cînd Puşkin deja era om mare Eminescu umbla bînd pe la curve prin Cernauţi”. Nu este nici o preamărire, este o traducere directă. Concluziile le faceţi singuri.
Vernisajul expoziţiei a avut loc în sediul Alianţei Franceze din Chişinău, pe data de 2 noiembrie 2006, din păcate nu am putut să mă prezint la prima expoziţie din viaţa mea, şi să văd care au fost reacţiile oamenilor. De aceea, va rog să vă exprimaţi părerile referitor la aceasta intervenţie mai jos.
