Din trecut despre prezent şi viitor
Nu trăiesc cu trecutul, ce a fost — a fost, s-a dus pe apa sîmbetei sau a fost învăţat. Trecutul, însă, ne poate vorbi nu doar despre vremurile celea, ci şi despre prezentul şi viitorul nostru. Doar cunoscînd trecutul, punînd boghiţă la boghiţă putem să cunoaştem ce e bine pentru noi ca neam şi ce e rău, ce a mers şi ce n’a mers. Am putut? Putem? Vom putea? Răspunsuri la întrebările retorice de mult timp au fost găsite, e de ajuns să ai cît de cît voinţă, căci soluţiile stau la suprafaţă.
Mai jos am să citez cîte ceva din Scrierile Politice ale lui Mihai Eminescu, care cred că nu necesită comentarii.
Despre spirit
“Am disperat de mult de a cere de la Români virtutea şi demnitatea străbunilor, nici credem că am putea deteşpta în ei simţul cetăţeanului Romei; dar nici că facem aicea apel la sentimente, de cari noi nu suntem capabili, ci numai la simplul simţ de demnitate şi mândrie curat omeneasc. Intr’adevăr, nu mai suntem noi meniţi de a dicta legi lumei, dar nici am trebui să fim aşa de abrutizaţi ca să ne degradăm noi pre noi înşine la rolul de sclavi. Trebue să înceteze aceste referinţe de dominaţi şi dominatori; trebue să, fim puşi pe picior de naţiune egal îndreăptăţită faţă cu naiţune egal îndreptăţită. E timpul ca să ni se răsplătească ţi nouă sacrificiile, care le-am adus secol cu secol acestei Austrii, care ni-a fost vitreg şi acestor Habsburgi, pe cari îi iubim cu idolatrie fără să ştim de ce, pentru cari ne-am vărsat de atâtea ori sângele inimei noastre fără ca ei să facă nimica pentru noi. Astăzi credem, că ar fi venit timpul, ca să pretindem şi noi ceia ce ni se cuvine de secoli. E timp să declarm neted şi clar, că în ţara noastră (căci este a noastră mai bine decât a ori şi cui) noi nu suntem nici vrem să fim maghiari ori nemţi. Suntem români, vrem să rămânem români şi cerem egala îndreptăţire a naţiunii noastre. Faţă cu orice încercare de desnaţionalizare ori suprematizare, întrebăm cu răceală şi conştiuţi de drepturile ce ni le dă aboriginitatea noastră şi spiritul secolului: “Cine sunt aceşti oameni şi ce vor ei în ţara noastră?”
Mihai Eminescu “Să facem un congres” 1870
Despre politică
“Istoria vorbeşte în genere clar. O ţară unde toţi poruncesc şi nimeni n’ascultă, o ţară unde antiteza între partide se preface în adevărată duşmănie, unde Domnul nu are puterea să-i împace, precum n’au avut-o în Polonia şi nici la noi, o asemenea ţară e menită să fie prada vecinilor ei. Iar dacă acela, care în sufletul său reprezentează ideea statului, îşi ridică fruntea cu îndrăzneală, el cade sdrobit ca şi idolul de fer cu picioarele de lut.”
Mihai eminescu “Grigore Ghica Voevod” 1876
Despre economie
Un mic bulgăr de omăt căzând din vârful unui munte se face din ce în ce mai mare, rupe cu el copacii codrilor, strică ogoarele, astupă un sat. Un mic sîmbure greşit în organizaţia societăţii, în viaţa economică creşte şi îngroapă o naţiune. Ne mirăm cu toţii de mulţimea crâşmelor în ţara noastră – de mulţimea judanilor – cauza e mulţimea rachiului, mulţimea velniţelor, dar oare această mulţime de unde vine? Sub domnia turcească a existat micul simbure, o dispoziţie de export. Exportul grânelor era oprit. Prin urmare grânele neconsumate trebuiau prefăcute în obiect exportabil – în vite. S’au combinat lucrurile. Velniţa consuma prisosul şi da hrană vitelor. Velniţa producea rachiu, rachiul trebuia consumat şi era mult. S’au făcut multe crâşme. Pentru aceasta trebuiau crâşmari. S’au adus mulţi Evrei proprietarul impunea fiecărui din supuşii săi de a lua atâta rachiu pe an. Unele plăţi pentru muncă se făceau în rachiu. S’a întrodus exportul într’adevăr, însă velniţele au rămas; în locul grânelor s’au luat cartofii, căci rachiul devenise o trebuinţă şi această trebuinţă cerea împlinire. Care au fost rezultatele ei? O populaţie nesănătoasă, fără energie de caracter, fără energie economică, care îşi vinde munca pe băutură, o populaţie în care mortalitatea creşte în mod înspăimântător, iar sudoarea manilor ei se capitalizează în mâinile unui element fără patrie, fără limbă, fără naţionalitate… Nu e de mirat, că influenţa austriacă e mare.
Mihai Eminescu “Influenţa austriacă asupra românilor din Principate” 1876
Recomandări
Şi vă recomand titlurile de mai jos, în special seria articolelor Icoane vechi şi icoane nouă 1877, pag. 54, precum şi Spiritul de gaşcă 1879, pag. 87, Clasele superioare1881, pag. 116, Problema evreiască1881, pag. 122, Arta guvernării1882, pag.135
Concluzie
Unicul lucru, pe care îl pot spune în final, e că toţi aceşti ani am cam belit-o şi am învăţat mai nimic.
